Gruparea Bayern Munchen a acceptat să plătească despăgubiri de 1.000 de euro unei poete germane care s-a plâns că unul din textele sale a fost folosit de președintele Karl-Heinz Rummenigge pentru a-i aduce un omagiu lui Franz Beckenbauer, la sfârșitul lunii noiembrie.
Potrivit avocatului poetei Anette Pfeiffer-Klarle, aceasta avea depusă o plângere pentru plagiat împotriva clubului din Munchen.
„Cele două părți au ajuns la un acord, mai lipsesc doar semnăturile și doamna Pfeiffer-Klarle va primi 1.000 de euro”, a precizat avocatul.
La Adunarea Generală a clubului Bayern, din 27 noiembrie, Rummenigge i-a adus un omagiu lui Beckenbauer, care părăsea postul de președinte al Consiliului de Supraveghere.
Cu această ocazie, președintele grupării Bayern Munchen a citit un poem intitulat: „Mulțumesc Franz”. Textul a fost luat de oficial de pe site-ul Annettei Pfeiffer-Klarle, care solicită între 20 și 100 de euro pentru poeziile personalizate.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER